”Copilul meu știe asta deja” este propoziția care ne dă fiori.
Cu toții ne dorim copii de succes.
Când sunt pe drum spre noi, înainte să se nască, ne facem filme în minte despre cât de magică va fi viața cu copilul lângă noi și ne promite că o să fim părinți mai buni decât au fost părinții noștri.
Ne promitem că îi vom iubi așa cum sunt.
Dar nu o facem.
Pentru că îi vrem în cea mai bună variantă a lor și câteodată chiar și mai mult.
Nu privim copilul, privim dincolo de copil, la visele și speranțele noastre.
Ne transformăm în specialiști în calitate încă din maternitate când verificăm ce notă are copilul, cât e de frumos față de toți ceilalți, ce face altfel (mai bine evident) decât ceilalți, al meu mănâncă mai bine, doarme mai bine, plânge mai puțin, doarme noaptea.
Bebelușul crește
Și în parc ne vedem cu alte mămici. Suntem pe forumuri și în comunități. Și vedem și citim și analizăm.
Apoi ne analizăm copilul …. ”Al meu încă nu …… și sunt îngrijorată.”
Vocea specialistului, dacă este consultat și vede un copil sănătos, spune: fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare.
Dacă este un copil sănătos, le va face pe toate la timpul lui.
Liniștea părinților ține câteva ore și apoi începe ”ocupatul de copil”.
Doar nu mă fac de rușine, și al meu trebuie să….
Ce fac restul la vârsta ei/lui?
Puzzle! Și al meu nu face puzzle! (de exemplu, poate fi orice aici ….face turnuri, introduce piese în forme, etc)
Cumpăr câteva și stau cu copilul, vrea nu vrea, să facem puzzle.
Mai întreb alte mămici, copilul tău se joacă cu puzzle?
A da! De mult deja! ….. opa, sare pe rană! Al meu e în urmă rău deci!
Și mintea mamei o ia razna. Vede cum copilul care face puzzle va fi un manager de succes în timp ce ea se va chinui să îi găsească un job copilului care nu va fi în stare de mare lucru dacă nici un puzzle nu face deja.
Nu râdeți și nu vă mirați, ați fi șocați să știți câți părinți au astfel de filme în minte, conștient sau nu.
Este frica părintelui legată de capacitatea de supraviețuire a puiului. Dacă puiul nu devine un adult dominant îi va fi greu în viață și noi ne dorim ca ei să o ducă mult mai bine decât noi.
Contează ce face copilul tău și de ce face asta
Dar să spunem că acum copilul este în faza în care vrea să cânte și să danseze toată ziua.
O mamă care nu își compară copilul, nu își face griji. O mamă care a citit, a fost la cursuri, a auzit ce îi spune specialistul, va înțelege că poate copilul ei are altă inteligență în dezvoltare.
Despre tipurile de inteligență am scris în articolul (click pe titlu) Diferiti dar la fel?
Copilul care face puzzle, își exercită inteligența spațială și logico-matematică.
Copilul care cântă toată ziua își exercită inteligența lingvistică și cea muzicală.
Grădinițele cu sistem alternativ de educație, au succes pentru că respectă ritmul natural de dezvoltare al copilului.
Maria Montessori și-a testat teoria pe copii cu deficiențe mintale, la un orfelinat. La testele care se dădeau la acea vreme, copiii cu care au lucrat au avut rezultate similare cu ale copiilor din sistemul tradițional și a menționat ”vă puteți imagina unde ar ajunge copiii cu acest sistem”.
Maria Montessori a mizat pe ”mintea absorbantă” și ritmul natural de dezvoltare al copilului.
În ceea ce-i privește pe copiii noștri suntem subiectivi și nu avem răbdare.
Eu sunt așa dar aș vrea copilul să fie…
O mamă, la un curs, îmi cerea o rețetă prin care copilul să fie mai vorbăreț deoarece era timid.
Am întrebat-o ea cum este, cu toate că răspunsul era evident.
”Pai și eu sunt așa și nu m-a ajutat prea mult în viață. Aș vrea el să fie altfel.”
Am mai avut câteva întrebări ca să fie clar că nu este vorba de un copil timid din cauza mediului în care se află, că nu este criticat sau abuzat în vreun fel. Nu era cazul, era o familie de oameni implicați în dezvoltarea familiei și iubitori.
Copilul cel mai probabil are, la fel ca mama, o inteligență intrapersonală.
Acești copii se văd ca fiind retrași, rușinoși, în lumea lor. Au nevoie de timp ca să se adapteze unui mediu nou și oricum nu o fac cu încântare.
Când se întorc din vacanțe, primul lucru pe care îl fac se duc în camera lor să se joace singuri. La fel, când vin de la grădiniță sau școală, au nevoie de timpul lor cu ei, singuri, în mediul lor.
Acești copii pot fi de succes în cariere în care muncesc mai mult singuri, pot lucra în IT, dacă sunt doctori vor prefera chirurgia, pot fi muzicieni, sportivi în sporturi individuale nu de echipă, pot fi artiști, ingineri etc.
Copiii care nu sunt rușinoși, adică au inteligență interpersonală, pot avea cariere de succes în legătură cu alți oameni, pot fi oameni de vânzări, speakeri, traineri, lideri, manageri în echipe mari, ghizi, profesori, sportivi în echipe.
Dacă îi iubiți așa cum sunt, le descoperiți inteligența lor personală și îi puteți ghida spre cea mai bună variantă a lor.
Asta va face diferența dintre un adult fericit și unul nefericit, un adult de succes și unul care nu își găsește locul în viața lui.
Cea mai bună variantă a lor poate fi aproape sau departe de visele voastre. Dar visul inițial este ca să aveți un copil de succes, sănătos și fericit.
Fiecare copil este unic.
Dacă nu observați nimic care să vă îngrijoreze și care să vă trimită la un specialist, lăsați copilul să se dezvolte în ritmul lui personal.
Am văzut părinți care sistematic cumpără copiilor jucării peste grupa lor de vârstă. Copilul nu are capacitatea de înțelegere a jocului și nu-i faceți nici un favor. Lăsați copilul să se dezvolte în ritmul lui și o să vedeți cum într-o zi, din senin, face lucruri la care nu v-ați fi așteptat și le face bine.
Și copilul meu are ritm propriu
Am dat exemplu cu puzzle pentru că eu l-am trăit. Toți copiii făceau puzzle și lego, copila mea făcea gălăgie prin casă. M-am stresat apoi m-am relaxat, asta este.
Într-o zi a apucat-o că vrea să facă puzzle, așa din senin. A făcut toate puzzle-le din casă, a făcu un covor de puzzle.
Am picat pe spate, copilul care nu făcea niciodată puzzle nu doar că știe să le facă dar e rapidă. Are o logică a ei prin care le face, eu nu m-am prins ce sistem are. Parcă are o matrice deja făcută și ea pune piesele deasupra pe model.
Liniștea mea și un curs pentru alți părinți îngrijorați…
Am început să citesc.
Doream să mă asigur că nu făceam ceva greșit și nici nu ratez vreo fereastră din dezvoltarea copilului.
Așa am văzut multe studii făcute pe inteligența copiilor și am scris cursul ”Inteligența copilului și succesul în viață”.
Detalii despre curs găsiți aici: Curs adulți: Inteligența copilului și succesul în viață
Pentru data la care cursul este livrat, urmăriți secțiunea EVENIMENTE
Când vi se pare că ei ”pierd vremea cu aceeași prostie”, priviți mai atenți ce fac. S-ar putea să descoperiți lucruri uimitoare referitoare la inteligența copiilor voștri.
Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!
Vă recomand și articolele (click pe titlu)
Când să lași copilul să renunțe?
Cum să crești motivația copilului tău
Valoare fără valoare, lecții goale pentru copii
Cum nu ai bani? Adică suntem săraci?
De ce spun unii părinți DA la orice solicitare a copilului?
Mami, am nevoie de timpul meu liber !