Iartă-mă că nu sunt pentru tine, tot timpul, ce trebuie să fiu.
Iartă-mă că uit cât ești de important. Că uit câtă nevoie ai de mine. Că uit că ai nevoie de prezența mea, îndrumarea mea, dragostea mea pentru a crește fericit și împlinit.
Iartă-mă copile când …
Sunt cu tine, fără să fiu cu tine.
Îmi petrec timpul cu tine dar mai fac o grămadă de lucruri. Sunt cu mintea la sute de lucruri în același timp.
Îți răspund printre altele, multe altele, toate urgente.
Uneori acele alte lucruri sunt atât de importante și urgente încât uit că tu ești cel mai important.
Îți spun să ai răbdare, să mă aștepți și când așteptarea este prea lungă și tu insiști, uneori strig la tine.
Mă gândesc că nu poți înțelege atâta lucru când ți-l repet de atâtea ori: așteaptă!
În același timp, eu sunt cel/cea care nu înțeleg ce îmi repeți tu de atâtea ori, că nu ar trebui să aștepți, nu pentru prezența mea, pentru îndrumarea mea, pentru atenția și iubirea mea. Nu după ce ai stat toată ziua cu alți oameni și în final mă ai aproape, fără să îți fiu aproape.
Știu că uneori, diverse persoane îmi iau locul în viața ta și te învață lucruri pe care eu ar trebui să ți le arăt sau explic pentru prima oară.
Îți cer lucruri pe care eu nu le fac.
Închide televizorul. Închide tableta. Strânge jucăriile. Termină-ți temele. Fă totul la timp și perfect. Dar oare eu le fac la fel?
Am strâns toate lucrurile împrăștiate de prin casă sau asta nu e o prioritate. La mine nu strigă nimeni, eu sunt mare, eu am priorități. Uit că și tu le ai pe ale tale, că îți pot aminti pe un ton iubitor ce ai uitat să faci, să te învăț să stabilești priorități, să faci lucrurile până la capăt.
Las televizorul pornit, ca să ascult aceleași știri triste pentru a patra oară, dar cu ce te deranjează, lasă-l să meargă acolo în fundal. Dacă sunt desenele sau emisiunile tale mă deranjează.
Trebuie să te educ, ca să nu ajungi ca….altcineva, de parca nu eu sunt modelul tău. De unde frica asta ca o să ajungi ca altcineva? Nu știu. Oricum, tu trebuie să tinzi spre perfecțiune, scumpul meu copil, să ajungi versiunea mea perfectă.
Îți sunt model greșit.
Eu stau aproape tot timpul cu ochii în laptop, tabletă, telefonul meu deștept, în timp ce strig la tine să închizi gadgetul din mâna ta.
În timp ce eu trăiesc cu telefonul lipit de mine îți explic cât de nocivă este expunerea la ecrane.
Pentru mine nu este nociva? Ba da, dar eu sunt mare și pot alege să fac ce vreau.
Îți spun cum nu ai voie să mănânci dulciuri că nu sunt bune pentru sănătate dar eu beau cola sau cafea în loc de apă, mănânc haotic și mai am câteva vicii deloc sănătoase.
O viață lungă fără vicii ar fi stresantă pentru mine, plus că eu sunt mare, eu pot să decid, inclusiv pentru lucrurile care îmi fac rău. La mine nu o să strige nimeni!
Nu am putere să fac ce e corect, pentru că mă doare.
Eu nu am avut, vreau ca tu sa ai – și ce vrei și ce nu vrei, ce ai nevoie sau nu. Nu analizez prea mult pentru că mă deranjează.
Îmi este greu să văd că plângi, îmi dă senzația că sunt un părinte care face ceva greșit.
Lacrimile tale mă acuză, prefer să nu le văd, mă doare adânc, până în sufletul meu de copil.
Am fost și eu copil dar am uitat multe de atunci, rănile mele și amintirile îmi mai aduc aminte cum era. Reacțiile tale îmi amintesc multe lucruri și mai ales emoții, cum eram un copil ”rău” și trebuia să fiu ”cuminte” tot timpul. Vreau să fii și tu cuminte! Ce înseamnă asta nu îmi e clar, cred că … să nu mă deranjezi prea tare, să crești în liniște.
Știu că dacă nu le verși acum o să le verși mai târziu, că lacrimile de acum sunt lecții de viață pe care ar fi ideal să le înveți cu mine lângă tine.
Dar mie îmi e greu. Și fac să îmi fie ușor, chiar dacă apoi ție îți va fi greu. Nu mă gândesc, nu acum, vedem noi mâine, întotdeauna mâine. Acest mâine te crește mult prea repede.
Pun rănile și vindecarea mea înaintea dezvoltării tale.
Ajunge să îmi spui că sunt mamă rea sau tată rău și eu să uit orice regulă sau lecție pe care încercam, cu dragoste, să ți-o dau. Câștigi orice negociere foarte ușor când în spate este un părinte care se simte vinovat.
Că nu am timp sufiecient pentru tine.
Fac multe lucruri cu gândul la tine. Așa zic, asta cred.
Muncesc mult, pentru tine, că doar tu ai devenit rațiunea vieții mele; nu asta îți șoptesc seara când te pun la somn și te sărut pe cap?
Te văd puțin și nu am timp de tine, pentru tine.
Îmi acopăr lipsa cu alte persoane, lucruri, jucării, opționale, haine, distracție și multe alte lucruri de care nu ai nevoie și care nu mă pot înlocui niciodată, pentru tine.
Că uit faptul că tot ce îți dorești este să fiu cu tine, pentru tine.
Altă copilărie nu mai ai și de multe ori, fără să îmi dau seama, lipsesc.
Îți lipsesc.
Iartă-mă copile!
Citește și articolele:
Sa nu sufere cum am suferit eu !
