Violența în familie și dependența financiară

Violența în familie și dependența financiară

1280 854 AnaMaria

Din fericire eu nu am experimentat nici în familie și nici în cercul în care am crescut violența în familie, așa că am stat deoparte de acest subiect.

Am primit recomandare de o carte. Am citit-o. Este despre violența într-un cuplu fără copii și greutatea cu care femeia a reușit să iasă din relație.

În paralel am început să văd un film foarte recomandat pe un grup de mămici, pe Netflix, Maid – Menajera, cu o mamă victimă a violenței în familie,care își ia copilul și pleacă fără bani în buzunar și fără un plan de backup.

Am cerut recomandări de cărți pe profilul personal, am primit multe, am cumpărat peste 15 și am început aleatoriu cu o carte Totul se termină cu noi, o carte tot despre violența în familie, despre două situații, una în care o femeie nu are de ales financiar și alta în care femeia are banii ei și independența ei.

Din afară lucrurile sunt simple, prin ochii celor implicați sunt foarte complicate!

Am fost alături de câteva cauze care susțin femeile abuzate, femei care cer ajutor și care ajung în diferite centre unde li se dă ajutor ca să se pună pe picioare financiar și să se descurce singure.

Din păcate, până când o femeie iese dintr-o relație abuzivă durează mult prea mult, și apoi caută scuze, se învinovățește și de cele mai multe ori se întoarce.

Motivul întoarcerii într-un mediu toxic, mediu în care nimic bun nu se poate întâmpla, de cele mai multe ori este de ordin financiar. 

Femeia nu are bani să se întrețină singură sau cu copilul sau copiii undeva. Așa că se întoarce și rabdă și speră să crească copiii și cumva să reușească.

Deseori nici familia nu este de un real ajutor, în special când ce aude victima este ”se mai întâmplă”, ”uite că îi pare rău”, ”a zis că nu o să mai facă”, ”toți avem probleme, ce te tot plângi atâta”, ”hai că dintr-o palmă nu ai murit”, ”ai făcut tu ceva să îl provoci”, ”ai făcut copii acum taci și rabdă”.

Pe de altă parte cei care ar trebui să ofere protecție ”nu se bagă în scandalul din familie”, procesul obținerii unei restricții este prea complicat pentru un om traumatizat și fără ajutor, iar restricțiile obținute de cele care au puterea să facă ceva sunt uneori de formă, vedem asta la știrile de la TV.

Și uite așa, multe femei aleg răul pe care ele îl văd mai mic…

Ce să fac fără ajutor, fără sprijin din partea familiei și fără un ban în buzunar?

Unde să mă duc?

Cum să scap?

Chiar dacă speri că lucrurile se vor îmbunătăți, că a fost o scăpare, că nu a vrut …. fă-ți planul în cazul în care te înșeli, pentru că în sufletul tău vei știi exact cum stă treaba.

În primul rând nu aștepta până în ultimul moment când te dă afară sau ești nevoită să fugi, fără un ban, fără acte, doar cu hainele de pe tine. 

Informează-te!

Află care îți sunt drepturile și în caz de nevoie, într-un moment de urgență care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi, unde poți găsi ajutor și adăpost. 

Analizează situația în funcție de zona în care stai și vezi dacă sunt organizații care ar putea să îți ofere ajutor, suport psihologic, să îți faciliteze întâlnirea cu un avocat, să afli dacă poți obține adăpost sau orice fel de ajutor în caz de nevoie.

Pune bani deoparte, într-un loc sigur (la o altă bancă, la un prieten de încredere, la un membru de familie) și uită de ei, nu îi folosi pentru altceva decât pentru tine, pentru siguranța ta și pentru cea a copiilor tăi dacă este cazul.

Găsește-ți o persoană de suport, care nu te judecă și e acolo pentru tine când ai curaj să ieși din relație. Suportul moral și financiar va conta foarte foarte mult până te pui pe picioare.

Te gândești că poate exagerezi?

Poate, dar măcar vei fi informată și vei putea ajuta pe cineva care trece prin violență domestică.

Am permis de șofer 21 de ani, timp în care mi-am julit două mașini în parcare, din neatenție. Totuși, în continuare îmi fac asigurare CASCO în fiecare an. Aș putea spune că sunt bani aruncați, care sunt șansele să fac acum un accident cu toată experiența acumulată etc etc. DAR NU AȘA SE PUNE PROBLEMA în fața unui risc. 

Când există un risc, varianta cea mai bună ca să fii în siguranță sau ca să limitezi pierderile este să faci un plan de rezervă, pe care evident este mai bine să nu îl folosești.

Genul acesta de discuții sau să ceri ajutor îți poate da senzația că ”atragi răul / pui răul în față”? Sau te face să conștientizezi și să accepți că ești într-o relație abuziva?

Faptul că te ascunzi nu o să te ajute să ai viața pe care o meriți, frumoasă, împlinită de cuplu.

Nu ești singură! Asta o să înțelegi când ceri ajutorul.

Ai grijă de banii tăi, ai grijă de situația ta financiară.

Investește în tine, bani, timp, ce ai.

Citește, fă cursuri, învață, dezvoltă-te, crește-ți valoarea tu ca persoană.

Faptul că poți să te descurci și singură te va ajuta să te desprinzi de un mediu toxic și să nu fi prinsă în capcana unui abuzator, dependentă financiar fiind de el.

Există o linie telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice, detalii AICI

Asistența este oferită non-stop. 

La acest număr pot suna cei care trec prin situații de violență domestică, dar și cei care cunosc asemenea cazuri și vor să ajute și nu știu cum. 

Atenție: agresiunea nu trebuie să fie doar fizică pentru a fi considerată agresiune. Cere ajutor!

Pentru că am văzut atât de multe cazuri de probleme financiare vă recomand să nu lăsați niciodată situația voastră financiară în mâinile altcuiva. 

Am văzut familii destrămate (nu neapărat din motiv de violență domestică ) în care unul dintre membrii rămânea ”în aer” și era total dezlipit de realitate, nu știa cât costă utilitățile sau întreținerea, de câți bani are nevoie lunar să trăiască, apoi urmau decizii financiare haotice și lecții financiare greu de dus. 

Nu o să dați din umeri neputincioși și să acoateți pe gură replici de genul

”nu am știut!

habar nu am avut ce face cu banii!

am avut încredere oarbă!

eu nu m-am priceput!

el aducea banii în casă, nu m-a lăsat să știu nimic despre asta,

nu aș fi crezut că asta se poate întâmpla (să plece de acasă, să se îmbolnăvească, să moară) și altele de acest gen.

Aveți nevoie de bani ca să trăiți. 

Aveți nevoie de bani din prima și până în ultima zi a vieții.

NU IGNORAȚI subiectul bani!

Nu fugiți de el. Educați-vă financiar, oriunde sunteți și orice veți face aveți nevoie de bani!

Să fiți bine!

Photo cover by Pavel Danilyuk from Pexels

pierdere date informatii

Citește și articolele:

Banii nu rezolvă problemele de cuplu

Mi-a spus că vrea divorț, eu sunt dependentă financiar de el, ce fac acum?

Fostul meu soț răsfață prea mult copilul !

Tu pe cine te bazezi financiar?

70% dintre oameni trăiesc în haos financiar?

 

 

Leave a Reply