Lucrurile nu se schimbă de la sine. Când nu faci nimic pentru ele este exact ca și când ești de acord cu ele.
Ce te ține să nu schimbi ceva?
Frica de respingere, zona de confort în care ești, comoditatea și multe altele?
Dacă nu (încerci măcar să) schimbi lucrurile pe care le poți schimba, nu te mai plânge.
Acum ceva timp am luat masa cu o prietenă.
M-a întrebat ce mai fac, i-am spus de ultimul program pe care l-am lansat Evaluează-ți angajatorul
I-am spus că este un curs pentru cei care au evaluare anuală, că asta este șansa lor de a obține salariu mai mare, o poziție mai bună în firmă, bani mai mulți, facilități sau chiar să își dea seama că este momentul să plece dar măcar să plece cu temele făcute, la condiții mai bune.
Eram și foarte entuziasmată de feedback-urile bune pe care le-am primit pentru acest program, cât de util le-a fost cursanților.
Mi-a zis: ”Unde ai vazut tu evaluări pe bune? Acolo se scrie ce trebuie și gata!”
Știu că asta se întâmplă în multe companii.
Dar mai știu că este o mare greșeală, un proces distructiv pentru amble părți.
Îmi amintește de vremurile în care pe unde trecea iubitul conducător se planta porumb ca să se vadă cât e de frumos, în timp ce dincolo de primele șiruri nu mai era nimic.
Citește și articolul (click pe titlu) De la coada cafetierei … tot la coada cafetierei ?
Cineva trebuie să rupă lanțul și să facă din acest exercițiu exact ce ar trebui să fie.
Să vă spun ceva din experiența mea, din ce am văzut cu ochii mei în anii mulți de corporație. Unele cazuri le-am urmărit în alte corporații, din poziția de trainer la Institutul Bancar aveam acces la cursanți din multe bănci sau instituții financiare iar cu unii țin legătura și acum, după 10 ani.
Am întâlnit câteva cazuri de oameni care erau considerați proști, aierieni, în lumea lor, habarniști, neproductivi, ineficienți și așa mai departe. Faima asta era întreținută de șefi și transferată mai departe.
Evident că aceștia erau supuși la șicane ca să plece. Unii au plecat, alții au fost puși pe făraș.
Ei bine, surpriza este că o parte dintre acești oameni, în alte medii, au devenit de nerecunoscut. Sunt oameni de succes în alte domenii. Să vezi și să nu crezi! Sunt productivi, au succes, sunt iubiți și apreciați, au idei și proiecte puse in practică.
Mă gândesc la toți acei ani în care s-au simțit inutili și s-au întrebat care este problema lor.
Care este vestea bună?
Că nu întotdeauna problema este la noi, poate fi la mediul nepotrivit pentru noi.
Când am văzut în Grecia că fiecare casă are cel puțin un lămâi, și am văzut asta în perioada în care lămâii erau plini de fructe, mi-am dorit și eu unul în grădină dar vă dați seama că nu ar face față climei de aici. Nu ar fi vina mea, nici a lămâiului, ar fi pur și simplu în locul nepotrivit.
Dacă simțim că totul e ”așa cum este și oricum nu contează”, dacă nu suntem valorizați, nu simțim că facem parte din echipă, chiar nu avem ce să căutăm acolo.
Uneori avem senzația că suntem defecți, că avem noi o problemă.
Și stăm și luptăm! Încercăm să demonstrăm că avem valoare, că putem și noi la fel ca restul.
Dar ne consumăm degeaba energia.
În astfel de condiții nu vom primi nici mărire de salariu, nici bonusuri, nici altă funcție mai importantă.
Nici nu vom evolua dar în schimb, stima de sine poate fi afectată. Și în scurt timp să ajunge să fim fericiți că ”totuși am un loc de muncă”, ”cine m-ar mai vrea pe mine” etc.
Frica își face loc în mintea noastră și apoi începem să funcționăm pe baza credințelor limitative ale altora, chiar și ale noastre moștenite de la oameni care au trăit în comunism, ale știrilor negative la care suntem expuși.
Citește și articolul (click pe titlu) Îți este frică de succes?
De ce spui asta? Poți schimba ceva!
Eu insist că se poate ajunge și la bani mulți și la funcții importante fără pile, doar pe muncă cinstită.
”Nu am ce să schimb, așa merge treaba de ani de zile, cine sunt eu să schimb ceva?”
Am intrat în subiect și după câteva minute de discutat am auzit:
”Ei la asta nu m-am gândit niciodată,
da cred ca este bine să pun problema așa,
pentru subiectul acesta trebuie să mă pregătesc și pot schimba ceva …”
Credințele voastre vă determină acțiunile!
Dacă voi credeți că unii evoluează:
pentru că au pile,
pentru că au tupeu,
pentru că ei calcă totul în picioare,
pentru că dau mită,
pentru că au spatele asigurat ….
E clar că dacă nu vă încadrați în tiparele de mai sus nici măcar nu veți încerca să faceți ceva ca să vă fie mai bine,pentru că, nu-i așa, ”peste tot este la fel”.
Când auzi că cineva a reușit prin forțe proprii intră la ”a avut mare noroc, nu toată lumea este așa norocoasă”.
Poți vedea situația din alt unghi? Încearcă!
Un prim pas este să îți dai seama care este valoarea ta.
Nu este un exercițiu ușor sau la îndemână, în special pentru cei cu adevărat valoroși care muncesc și nu au timp să se analizeze.
Apoi să te gândești că dacă cineva a făcut ceva și tu poți.
Ziua are tot 24 de ore pentru fiecare, diferența este cum le folosești.
Poți avea o atitudine pozitivă și să te gândești că oricine ar vrea un angajat ca tine și este în avantajul ambelor părți ca tu să ai parte de mulțumire la angajatorul tău.
Acum nu zic să te îmbeți cu apă rece.
Dacă tragi chiulul cât de des poți și ziua dai mai multă importanță anunțurilor de pe net sau telefon și discuțiilor din grupurile interminabile de pe whatsapp, este clar că problema se pune diferit.
Gândește-te dacă tu ai avea un angajat ca tine, cât de mult l-ai prețui? Și ai găsit răspunsul la modul în care trebuie să demonstrezi că ești pentru a fi o resursă importantă în locul în care te afli.
Dacă ești omul potrivit, verifică apoi că ești la locul potrivit. Amintește-ți de lămâiul meu și de faptul că tu nu ești copac, te poți mișca.
Fiecare zi contează. Plătești în ore și zile din viața ta orice notă de plată.
Tot ce plătești, de la cafeaua de dimineață, grădinița copilului, întreținere, distracții, la rata la casă, sunt plătite cu timp din viața ta.
Nu îl irosi, nu îl da ieftin! Este singura resursă care nu se mai întoarce.
Îți recomand cursul: Curs online înregistrat Evaluează-ți angajatorul
Este un curs care te va ajuta, chiar dacă ai evaluare anualp, dacă nu ai dar vrei să discuți cu șefii tăi despre locul tău de muncă, dacă vrei să schimbi angajatorul sau chiar dacă vrei să te apuci de antreprenoriat.
Îți recomand următoarele articole (click pe titlu):
Vrei să fii mai mult? Fă mai mult !
Timpul meu la muncă, resursă bine investită.
Angajații părăsesc locuri în care nu se mai regăsesc
Interviu cu Mihaela Radu, coach și consilier privind cariera
5 motive pentru care șeful nu te place și tu pierzi bani
Success is not about the others, is about you!
This magic coffee, will change your life!
Can you let go of who you are to go next level?